Manchester United declanșează atacul pentru transferul lui Raphael Varane! Fundașul lui Real Madrid e considerat ideal de șefii de pe Old Trafford

Manchester United declanșează atacul pentru transferul lui Raphael Varane! Fundașul lui Real Madrid e considerat ideal de șefii de pe Old Trafford
  • Publicat:

Raphael Varane este transferul prioritar pe care Manchester United vrea să-l realizeze în vara lui 2021.

Varane i-a refuzat pe cei de la United în 2011, când managerul diavolilor era Sir Alex Ferguson și echipa de pe Old Trafford l-a adus pe Phil Jones.

Clubul englez vrea să facă tot ce se poate pentru a-l aduce pe fundașul central francez pe Teatrul Viselor.

Clubul blanco a demarat deja negocierile cu Raphael Varane pentru semnarea unui nou contract. Conform celor de la Manchester Evening News, șefii lui United vor folosi toate armele pe care le vor avea pentru a-l convinge pe Varane să plece de pe Santiago Bernabeu și să vină în Premier League.

Manchester United vrea să-l transfere pe francezul Raphael Varane de la Real Madrid, dar Florentino Perez se opune

Echipa engleză a mai avut deja discuții cu reprezentanții fundașului central, în ultimii ani, pentru a încerca să-l aducă pe fotbalist pe Old Trafford, dar fără succes.

Varane, 27 de ani, mai are contract cu echipa lui Zinedine Zidane până în 2022 și conducătorii lui United vor să profite de oportunitate și să facă mutarea decisivă în vara viitoare.

În 2018 erau dispuși să plătească 110 milioane de euro

Potrivit sursei citate, United pregătește ofensiva finală, în ciuda faptului că Florentino Perez și oamenii săi de la Real Madrid au început deja negocierile cu Varane pentru un nou contract, care ar putea fi anunțat înainte de finalul acestui an.

Manchester United a avut ocazia de a-l transfera pe Raphael Varane în 2011, dar managerul de atunci al diavolilor, legendarul Sir Alex Ferguson, a hotărât să refuze mutarea și să parieze pe Phil Jones în schimbul francezului.

Acum, într-o răsturnare spectaculoasă de situație, cei de la United ar vrea să-l vândă pe Phil Jones ca să-l aducă pe Raphael Varane.

Tot aceeași sursă ține să evidențieze că în 2018 cei de pe Old Trafford erau dispuși să ofere 110 milioane de euro pentru serviciile lui Varane, care abia semnase cu cei de la Real Madrid un nou contract pentru 5 sezoane. Atunci, oficialii clubului de pe Santiago Bernabeu au fost de părere că un eventual transfer e imposibil de realizat și au refuzat. Istoria pare să se repete și acum.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…